Primăria comunei Ortona din provincia Chieti, regiunea Abruzzo, Italia, i-a acordat actorului porno Rocco Siffredi cea mai înaltă distincție a municipiului, denumită „28 Decembrie”. Localnicii sunt revoltați de alegerea făcută!
Cetățenii din Ortona sunt împărțiți în privința decorării lui Rocco Siffredi, cunoscut din numeroase filme pentru adulți. Primarul comunei, Leo Castiglone, este însă decis: „Premiul a fost creat pentru a promova orașul nostru la nivel internațional și cu siguranță Rocco Tano (aka Rocco Siffredi) reprezintă un personaj binecunoscut de către public, un om care trece dincolo de granițe”.
Alegerea lui Rocco Siffredi a fost criticată de Opoziția din Ortona: „Această alegere îl denigrează și pe Rocco, care se vede folosit pentru un mesaj mediatic”.
„Se pare că primăria ține cont mai mult de notorietate, decât de valoarea artistică. Rocco Tano este un personaj simpatic, dar nu conferă prestigiu, glorie, noblețe, pnoare orașului său frumos”, a spus Domenico Di Francescantonio, managerul Fater Angelini de Pescara.
Rocco Siffredi nu se dezice și spune că dorește să primească premiul: „Este cel mai important premiu din cariera mea. L-am acceptat, deoarece este momentul cel mai bun. După atât de multă muncă! Scopurile sociale? Nu toți câștigătorii din trecut le-au reprezentat”.
„O să fiu acolo, cu toată familia”, a declarat Rocco, referindu-se la evenimentul din 28 decembrie, când va fi decernat premiul cu același nume.
În trecut, premiul a fost primit de compozitorul Francesco Paolo Tosti, pictorul Michele Cascella, chirurgul Ettore Cianchetti, fondatorul Breast Hospital Center, Sonia Albanese, prima femeie care a fost supusă la un transplant de inimă în Italia și baritonul Renato Bruson, scrie thenationview.com.